Direcția Învățământ Hîncești a desfășurat, la data de 28 aprilie 2026, seminarul raional cu directorii adjuncți responsabili de instruire, organizat în cadrul CRGCEE. Activitatea a avut drept scop consolidarea competențelor manageriale în contextul implementării noilor politici educaționale.
Activitatea a fost moderată de formatorii Scutaru Oxana, șefa SPEM, și Șerban Ala, specialist principal în cadrul Direcției Învățământ Hîncești, care au prezentat principalele direcții strategice ale politicilor educaționale actuale. Accentul a fost pus pe dezvoltarea profesională continuă a cadrelor didactice și pe creșterea eficienței procesului educațional.
În baza prezentării realizate, doamnele Tcaci Tatiana și Pascaru Anastasia, directori adjuncți pentru instruire la LT „Universum” Sărata Galbenă, au împărtășit modele eficiente de integrare a formării continue în Planul managerial instituțional. A fost evidențiată importanța alinierii strategice dintre viziunea instituției, nevoile reale ale cadrelor didactice și rezultatele educaționale ale elevilor.
Un accent deosebit a fost pus pe:
• diagnoza personalizată a nevoilor de formare;
• funcționarea comunităților profesionale de învățare;
• rolul mentoratului instituțional în promovarea inovației pedagogice;
• monitorizarea impactului formării asupra rezultatelor elevilor, prin mecanisme precum asistările la ore, agenda de control și nota informativă.
Participanții au fost implicați în activități de reflecție managerială, fiind încurajați să identifice schimbări concrete ce pot fi implementate la nivel instituțional, în vederea transformării formării continue într-un instrument autentic de creștere a calității educației.
Seminarul a evidențiat faptul că dezvoltarea profesională continuă nu reprezintă doar o cerință formală, ci un pilon strategic al managementului educațional modern, contribuind direct la succesul fiecărui elev.
Direcția Învățământ Hîncești își reafirmă angajamentul de a susține inițiativele care promovează excelența în educație și dezvoltarea unui sistem educațional adaptat cerințelor actuale ale societății.









